Supa concentrata de vita (cuburi concentrate).


Print Friendly, PDF & Email

 

Ingrediente:

1kg oase de vita cu maduva
3 morcovi
1 patrunjel radacina
1 pastarnac
O bucata telina
1 Ceapa intreaga
1 lg boabe de piper
3 foi de dafin

Preparare: Oasele se pun intr-o tava si se coc in cuptorul preincalzit la 250C pt aprox 20 de minute. Se lasa sa se raceasca.


Intr-o oala incapatoare se aseaza oasele coapte si racite (cu tot cu zeama lasata), 4L apa rece, 2 lg otet si se lasa sa stea aprox 1 ora dupa care se muta pe foc
mic mic (cea mai mica treapta) si se lasa la fiert in jur de 4 ore. Spumati la nevoie. Dupa 4 ore adaugati legumele, boabele de piper, foile de dafin si lasati la fiert in continuare
pe foc mic (cea mai mica treapta) pt inca 5 ore cu capacul pus. Dupa ce luati oala de pe foc strecurati supa printr-o sita fina.
La final ar trebui sa ramaneti cu aprox 500ml supa foarte concentrata si aromata. Se lasa sa se raceasca in frigider pana a doua zi.
A doua zi lichidul va arata ca si racitura.

Cu o lingura eliminati grasimea intarita deasupra (eu am ales totusi sa o pastrez) si puneti din nou pe foc cateva minute.
Turnati supa in recipiente de gheata si congelati peste noapte. A doua zi se scot cuburile din forme si se strang toate intr-o punga zip-lock.

   
Cuburile concentrate se pot folosi ca si baza la sosuri, sa dati un plus de aroma in diverite preparate gen pilaf/rizotto, piure de cartofi, sau turnati putina apa fierbinte peste 2-3 cuburi, fierbeti niste
taitei sau galuste si aveti o supa rapida de vita.

Aici am niste cuburi de pui. Pregatisem un pui intreg fript in tava impreuna cu legume si tot felul de ierburi, iar tot lichidul ce a ramas la final in tava l-am strans, pus in recipiente de gheata si mutat in congelator. M-am ales cu aprox 50 de cuburi foate aromate.

Comments

comments